Arsenie

ArseniePărintele Arsenie Voaideş reprezintă pentru mine al doilea îndrumător pe calea duhovnicească – după mama.

De vreo 5 ani mi-am schimbat direcţia de mers la Biserică – merg mai des şi aproape mereu la Schitul Sfântul Sava care este în păstorirea acestui mare Protostinghel.

Prin predicile sale m-a făcut să înţeleg rostul mergerii la biserică, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în special.

Consider că este o binecuvântare dumnezeiască ca un astfel de om să fie printre noi berzunţenii.

Unii caută oameni îmbunătăţiţi prin toate colţurile ţării, însă noi îl avem aici, printre noi. nu trebuie decât să urmăm sfaturile din predicile sale şi ne vom mântui cu toţii.

De când a venit la noi – vreo 20 şi ceva de ani – întreaga comunitate a suferit modificări atât pe plan duhovnicesc cât şi material. Cel puţin zona în care se află Mănăstirea acum e de nerecunoscut- în sensul bun al cuvântului.

Prin predicile sale prin oferirea unui cadru potrivit sufletului, părintele a atras şi atrage discipoli care devin dependenţi de el, chiar dacă e distanţa mare între locuinţele lor şi mănăstire.

Şi eu sunt unul dintre „discipolii” lui, el este un fel de guru pentru mine – …..

Shit

Mănăstire de călugări din Jud Bacău Com Berzunţi Sat Buda - Stareţ Arsenie Voaideş

2 răspunsuri la Arsenie

  1. simionjr spune:

    Mulţumesc… înregistrări cu Părintele o să mai adaug.

  2. Dobrin Sanda spune:

    vorbesti foarte frumos despre Parintele Arsenie,si toate cate zici sunt adevarate… ma bucur foarte mult ca ai pus cateva filmulete si poze cu d-lui si cu Manastirea,doar asa ne mai aducem aminte si noi predicile pline de invatatura si de har ale Parintelui.Doamne ajuta!

Sigur ai ceva de spus. Aşa că nu ezita să laşi un comentariu:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s