Pregătiri pentru sărbătorile de iarnă


La Berzunţi, pregătirile pentru sărbătorile de iarnă încep odată cu Postul Crăciunului. Berzunţenii încep atunci să-şi adune totul sub acoperiş şi se asigură că vor avea căldură şi hrană pentru perioada iernii. Copiii sunt inima Berzunţiului! Aceştia încep pregătirile pentru umblatul cu uratul, colindatul, steaua, sorcova, mascatul.

Anul acesta nu ştiu, dar de când mă ştiu în Berzunţi, în fiecare seară se auzeau sunetele clopotelor, gârbaciurilor, acompaniate de chiotele copiilor, începând cu primele zile ale postului.

Nu numai copiii se pregătesc, ci şi flăcăii, pentru mersul cu mascatul. Aceştia din urmă îşi mejdrejesc măştile şi costumele spre sfârşitul postului. Tot în acest timp se pregăteşte Capra. Fiecare sat îşi are capra lui – sau chiar câte două. Jianul, ursul şi căluşarii se practică mai puţin pe la noi – însă nu lipsesc cu desăvârşire.

Eu am pregătit încă de anul trecut o urătură care sună cam aşa:

 

Plugușorul berzunţenilor

 

Aho aho, cu flori domneşti
Pi la uşi, pi la fereşti
Pi la porţi de oameni mari
Să vă spunem
„La mulţi ani!”

Din Bacău eu vin cu plugul
Ş-aduc cu mine belşugul

Berzunţul să vi-l brăzdez

Şi an bun să vă urez

 

C-aşa-i datul din bătrâni

Să urăm la oameni buni

La ureche flori ca mura

Să înceapă urătura

 

Mânaţi măi!!!

 

Ma-m trezit de dimineaţă

Cu o ţuică, să n-am greaţă
Şi-am făcut o adunare

Să vă spunem o urare

 


Aho aho, copii şi fraţi

Staţi puţin şi vă uitaţi

Boii de îi căutaţi

Şi cuvântu-mi ascultaţi

 

M-am sculat mai an

L-am luat pe Traian

Şi din grajd am scos

Iapă – tot un os

 

Pe iapă-am încălecat

Peste dealuri m-am uitat

Ca s-aleg un loc arat

Numai bun de semănat

 

Frunză verde de arţar

Dom” Primar nu fi scârţar

Şi mai pune în pahar

Câmpul să pot să vi-l ar

 

Iară voi flăcăi voinici

Puneţi mâna pe cest bici

Şi strigaţi acum la boi

Să se-audă până-n văi

Mânaţi măi!!!

 

Şi pe dealuri de-am ajuns

Mâinile în cap mi-am pus

Pământul era dughit

Tot cu spini împodobit

 

Vineri eu m-am apucat

Cu un plug de-mprumutat

Cu o iapă tot sireapă

De-un picior aproape şchioapă

 

Şi curând m-am apucat,

Brazdă gri am răsturnat

Şi prin brazdă-am semănat

Purumb mic şi pricăjit

Ca tot omul necăjit

 

Hai sunaţi din zurgălăi

Să se-audă până-n văi

Că de frig mi-e gura sloi

Mânaţi măi!!!

 

Ş-o vinit Traian la mine

Şi mi-o zis c-aşa nu-i bine

Că el s-o apucat de joi

Cu plugul cu 12 boi

 

Şi iute s-o apucat

Brazdă neagr-o răsturnat

Şi prin brazd-o semănat

Grâu mărunt şi grâu de vară

Deie Domnul să răsară

 

Io-n samă nu l-am băgat

Şi acasă am plecat

Astă vară-am aşteptat

Şi toamna m-am înturnat

 

 

Faceţi roată măi flăcăi

Zdrăngăniţi din clopoţei

Să se-audă până-n văi

Mânaţi măi!!!

 

Apoi iute m-am întors

Şi din grajd pe loc am scos

Aceeaşi iapă

– mai sireapă

 

Cu potcoave din Livezi

Cu viteză să nu crezi

Într-un gând eu am plecat

La bucată am parcat

 

Şi acolo de am ajuns

Cucuruzul tot l-am strâns

Şi-am avut de mămăligă

Până azi la fripturică

 

Trăienel s-o mâniat

Şi la grajd s-o înturnat

Şi a-ncălecat pe-un cal

Armăsar învăţat

Cu şaua de aur

Cu frâul de mătasă

Cât viţa de groasă

Şi potcoave de argint

Ce sunt spornici la fugit

 

Şi a strîns recoltă mare

Însă friptură nu are

Pâine a mâncat într-una

Pân” aproape de ast iarna

 

De prin munţi şi de prin văi

Adunaţi-vă flăcăi

Şi strigaţi odată hăi

 

Şi-am venit la dumneavoastră

Şi am început c-o brazdă

Om ara şi restul văii

Dacă ni-ţi da colăceii

 

Bună sara gazdă aleasă

Bun noroc la dumneavoastră

Poi iaca o trecut un an

De când n-am urat la geam

 

Şi acuma vinim iară

Să urăm la geam afară

Ş-am vinit să vă urăm

Pe primar să-l întrebăm

 

Dacă-aveţi loc de urat

De urat şi semănat

Că v-aş spune, v-aş tot spune

Şi mai rele şi mai bune

 

Dar se vede pe fereastră

Cum pe masa dumneavoastră

Stă un ditamai cucoş

Şi o oală cu vin roş

 

Şade-o gâscă pe curechi

Rumenă pân la urechi

Poi gâsca asta bate-o Sfântu

Mi-o înodat în gât cuvântul

 

 

Geaba-ncerc geaba ignesc

Nu pot sa mai povestesc

La ureche zurgălăi

Ia mai îndemnaţi flăcăi

 

Foicică iarbă deasă

Gospodari din iastă casă

Ocrotească-vă norocu

C-auzâi c-aţi tăiat porcu

Gâscă friptă porc tăiat

Fie Domnu lăudat

Se găseşte de mâncat

Coborâţi de pe târnaţ

O bucată de cârnaţ

Şi-o bucată de slănină

Cam aşa de vre-o prăjină

Să ne-ajungă o săptămână

Om baga-o sub suman

Ş-om vini şi celalt an

 

La ureche crengi de brad

Hai oleacă la arat

Şi sunaţi din zurgălăi

Să se-audă până-n văi

Mânaţi măi!!!

 

Gazdă bună fii voioasă

Că ai fată mare-n casă

În curând va fi nevastă

Şi-aduce ginere-n casă

 

Poate fi un zăpăcit

Să-l aibă zilnic de pornit

Să se mişte ca un poloboc

Să calce de 7 ori într-un loc

 

Să se uite ca gânsacul la soare

Să aştepte numai de mâncare

Să-l aducă din crâşmă beat

Tot să se foiască-n pat

 

Sau să o ţină ca pe icoane

Că o fost odorul mamii

Şi la lucru n-o va pune

De o fi aşa ca mine

 

 

Măi băieţi şi măi flăcăi

Ia strigaţi odată hăi

Să ne-aducă bacarăi

Şi cu haharuţ umplute

De iastă fată facute

Viorei şi clopoţei

Şi la trup cu zurgălăi

Mai strigaţi odată hăi

 

Gazdă în ochi ai scântei

C-ai în casă doi flăcăi

Doi flăcăi ca două stele

Ca să te mândreşti cu ele

 

Ei curând s-or însura

Şi din casă or pleca

De asta nu te supăra

Că-napoi s-or înturna

 

 

 

Cu nepoţi şi nepoţele

Să te joci gazdă cu ele

Ş-or veni cu doi sau trei

Ca să te bucuri de ei

 

Boi bourei

Primarul ne cântâ wăi

De se-aude până-n văi

De n-ai chef de o urari

Ia şi pleacâ la plimbari

Mânaţi măi!!!

  

S-o aşternut omătu-n văi

Opriţi plugul măi flăcăi

Cetină dintr-un brădău

Staţi cu plugu

C-o luaţi rău

Ia opriţi

Nu mai brăzdaţi

C-aţi trudit, vremea-i să staţi

Să urăm la gazde mari

Bucurie şi mulţi ani

Mulţi şi buni cu sanatate

Tot de noi să aveţi parte

S-aveţi  voie bună-n casă

Şi colaci frumoşi pe masă

Lângă colaci paharele

Să cinstim şi noi cu ele

Sănătate şi-am plecatu

Mai venim cu samanatu

La anu şi la mulţi ani

Opriţi plugu băitani

 

Ahoooooo!!!

About fratele Simion

Pt. mine a trăi este HRISTOS, iar a muri este DOBÂNDĂ
Acest articol a fost publicat în stiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Sigur ai ceva de spus. Aşa că nu ezita să laşi un comentariu:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s