Sporturile vieţii mele…



De multe ori am fost întrebat ce sport am practicat „de am pătrăţele pe stomac :)”

Ca majoritatea berzunţenilor încă de mic copil am practicat sportul vieţii de la ţară – a trebuit să merg la cosit, la adunat, la prăşit, la cules, la plivit, la secerat, la snopit, la pădure, la … la …la…. .

Dar nu doar asta am practicat eu… Pe lângă aceste sporturi obligatorii la ţară tot de mic copil îmi plăcea să fac activităţi în plus – de exemplu seara „mă antrenam” cu fraţii la câteva serii de flotări, genuflexiuni şi abdomene… când eram prin clasa a 4-a ţin minte că am făcut 1000 de abdomene fără întrerupere – cred că a fost cel mai mare record al meu în sport (dacă mă pui să fac acum, nu cred că reuşesc să fac mai mult de 20:))) Cred că de la mişcare nu aveam timp să visez noaptea🙂

Când am ajuns la liceu eram subţirel (poza din clasa a X-a mai sus), dar atunci colecţionam reviste despre culturism, şi atunci când mergeam la Internet căutam tot felul de antrenamente pe care încercam să le fac acasă… Mi-am construit şi o bară (din prima poză) la care făceam anumite mişcări de gimnastică, şi un instrument pentru lovituri de pumn numit makiwara  – o bară confecţionată dintr-o scândură flexibilă făcută după o reţetă de pe Net. De multe ori „îmi vărsam nervii ” pe această „bucată de scândură” – o băteam până mi se înroşeau pumnii (la început – că după o perioadă mă călisem). „Antrenamentele la makiwara au durat doar un an, până am desfiinţat-o – „m-am îmblânzit”. Asta pentru că nu mai era nimeni atras de sportul ăsta dureros. „Antrenamentul” la bară a continuat chiar şi în timpul facultăţii vreo 2 ani, când am uitat şi de culrurism.

Perioada de dinainte de BAC a fost un adevărat antrenament pentru mine – atunci făceam cu regularitate un program sportiv care consta în flotări, tracţiuni la bară, genuflexiuni, abdomene şi pe timp de noapte „alergam javrele care nu aveau somn” cu un jogging de cel puţin 15 minute, asta pe lângă faptul că mă plimbam zilnic cu bicicleta.

Timp de 4 ani (liceu) am făcut naveta Berzunţi-Oneşti în condiţii nu chiar de UE. În fiecare dimineaţă mă trezeam de la 04:00, luam micul dejun (obligatoriu), mă îmbrăcam, mergeam 15 – 20 min până la autobuz – trebuia să suport îngrămădeala, praful, frigul sau căldura din autobuz – iar când ajungeam la şcoală mai aveam timp de sport până începeau orele – ajungeam la 6:00 – Şi asta face parte din „antrenamentul meu”.

Cel mai mult însă cred că a contribuit MUNCA – munca din timpul vacanţelor de vară la săpat de puţuri. Moş Fănică ne făcea un program destul de greu pentru mine (mai ales la început) – la ora 6 eram pe frontul de muncă (vorba aia: cine se scoală de dimineaţă doarme mai puţin) unde te trezeai automat pentru că dimineţile erau răcoroase. Orele 9:00, 14:00 şi seara pe la 7-8-9  erau dedicate meselor, în rest no break!!! decât de un pahar;)). Îmi adduc aminte cu drag de acele zile pline de învăţătură… nu e puţin lucru să ai de-a face cu familii întregi de oameni – să locuieşti în casele lor timp de 2-3 zile până la 2-3 săptămâni. În timpul acesta am umblat mult prin zonele rurale ale jud. Bacău, dar cel mai mult mi-a plăcut în părţile comunei Ştefan cel Mare, la Rădeana, Corbu şi Jăvreni,Filipeşti, acolo unde am petrecut mai mult din timp, încât ne înţelegeam cu oamenii de acolo de parcă eram neamuri,  dar şi prin părţile Moineştiului – Mărgineni, Leontineşti, Ardeoani,  Solonţ, Valea Arinilor, Hăineala, Bucşeşti, Turluianu, sau prin zonele: Poiana, Deleni (distracţie mare al Deleni). Şi la Mănăstirea Caşin a fost frumos – mai puţin terenul bolovănos. Îndeosebi mi-a plăcut zona Bogdana – mănăstirea de acolo este de o frumuseţe rară.

Echipa cu care am lucrat a suferit modificări, însă de fiecare dată timpul zbura foarte repede, uitai de oboseală, de arşiţa, pentru că aveai în faţă ROMÂNI – oamenii noştri glumeţi şi întotdeauna cu voie bună şi puşi pe şotii.

 

Anul în care nu am fost la facultate a constituit cel mai intens „antrenament” – Mă simţeam cu adevărat puternic atunci;)) poate şi din cauza adolescenţei – acum ştiu că nu sunt deloc puternic…, nici sport nu mai fac – rar câte zece 20 flotări –  nici la agricultură acasă nu prea am mai participat în ultimul timp – chiar şi bicicleta am lăsat-o mai deoparte.

Şi era să uit de un sport important: Halberismul

About fratele Simion

Pt. mine a trăi este HRISTOS, iar a muri este DOBÂNDĂ
Acest articol a fost publicat în berzunţeni, fotografii, la cosit, practici, sport. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Sigur ai ceva de spus. Aşa că nu ezita să laşi un comentariu:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s