Bucovineanu Neculai Cătălin




De vreo 6 ani de zile a plecat dintre berzunţeni un om cu suflet mare ( Preotul Fănică). Un om cu o personalitate aparte, un om ce te atrăgea prin felul lui de a fi, prin glasul blând. Deşi era tânăr boala a făcut în aşa fel încât l-a scăpat de lumea care nu-l merita.

A plecat însă nu ne-a lăsat ai nimănui … În urma sa a înflorit Biserica din Berzunţi „Adormirea Maicii Domnului” datorită preotului Bucovineanu Cătălin care s-a străduit din răsputeri să înfrumuseţeze locul care ar trebui să fie cel mai de preţ pe lumea asta pentru berzunţeni – biserica. S-a străduit, iar strădaniile sale au dat roade. Biserica este acum călduroasă şi pe timpul iernii, este împodobită aproape în întregime cu pictură în frescă, are acoperiş nou din tablă de cupru, iar curtea este mai verde şi împodobită cu flori. Mai mult decât atât s-a reuşit şi ridicarea din temelii a unei case parohiale.

Se poate spune că părintele ne-a dat motive să ne mândrim cu o biserică veche de sute de ani dar care arată ca nouă. Astfel ne putem bucura de încărcătura istorică din această biserică, dar şi de confortul pe care îl caută omul modern.

Pentru asta părintele este numit VREDNIC – chiar dacă nu are vocea părintelui Fănică care dădea culoare liturghii ( îmi aduc aminte mai ales de frumuseţea deniilor ), părintele Neculai atrage oamenii la biserică mai ales prin predicile sale – care parcă împrumută din Harul Preacuviosului Arsenie.

Nu am fost de prea multe ori în ultimul timp la această biserică, însă de fiecare dată mi-a m-am simţit bine, singurul lucru deranjant fiind faptul că se plăteşte liturgie în faţă şi pe toată perioada slujbei.

Pe lângă faptul că se îngrijeşte de bunăstarea bisericii materiale, părintele pune accentul – aşa cum se aşteaptă de la orice preot – şi pe bunăstarea Bisericii duhovniceşti – pe credincioşi, străduindu-se să facă diferite dezlegări şi slujbe pe lângă cele din duminici şi sărbători.

Această prezentare necesită JavaScript.

About fratele Simion

Pt. mine a trăi este HRISTOS, iar a muri este DOBÂNDĂ
Acest articol a fost publicat în biserici, fotografii, personalităţi ale Berzunţiului, video. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Sigur ai ceva de spus. Aşa că nu ezita să laşi un comentariu:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s